Stresul și pacienții bolnavi de cancer

Cancerul este unul dintre cei mai mari “ucigași” în rândul populației țărilor dezvoltate. Puține probleme medicale au parte de la fel de multă atenție în mass media și niciuna nu este mai ușor asociată în conștiință omului modern cu mortalitatea timpurie. Deși nu reprezintă în mod necesar o condamnare la moarte, prezența cancerului ne face să simțim o sabie a lui Damocles atârnând constant deasupra noastră. Și de parcă acest lucru nu ar reprezenta un factor suficient de mare de stres, internările constante și tratamentele de multe ori toxice au potențialul de a epuiza emoțional și pe cei mai stoici dintre noi. Nu este nevoie de studii științifice pentru a valida cancerul ca factor de stres.

Stresul-in-cancer

Însă poate stres-ul cauzat de boală să contribuie la dezvoltarea ei? Ar trebui un pacient de cancer să își facă griji pentru că își face griji?

Din păcate, răspunsul este unul afirmativ.

Nu ar trebui totuși să ne închipuim că relația dintre cancer și stres este una directă, ceva de genul “mintea deasupra materiei”. Anxietatea influențează sănătatea bolnavului de cancer în două moduri:

În primul rând afectează negativ starea generală de sănătate (în mai multe moduri, pe care nu le vom discuta în materialul de față), și cunoaștem că pentru a beneficia de anumite tratamente intrusive pacientul trebuie să fie relativ robust din punct de vedere medical. În al doilea rând stres-ul este recunoscut pentru impactul negativ pe care îl are asupra sistemului imunitar. Numeroase cercetări din ultimii zece ani au arătat că sistemul imunitar reprezintă un instrument hotărâtor în luptă cu cancerul. Anticorpii pot împiedica creșterea masei canceroase, pot ataca și elimină celulele de cancer, și par să aibă o importanță vitală pentru profilaxia cancerului și împiedicarea re-apariției lui.

Validitatea imunoterapiei împotriva cancerului am discutat-o în altă parte. Nu mai puțin o certitudine medicală o reprezintă a doua relație din linia cauzală de mai sus, anume aceea dintre stres și sistemul imunitar.

Influența negativă a stresului asupra imunității a fost descoperită la începutul anilor 80’ de imunologul american Ronald Glaser și psihologul Janice Kiecolt-Glaser. Printre altele, experimentele lor au relevat că un factor de stres aparent ordinar, acela al unei sesiuni de examene de trei zile, poate reduce substanțial numărul de celule T, extrem de importante pentru lupta cu tumorile canceroase și infecțiile. Producția naturală de gamma interferon (substanță responsabilă pentru creșterea imunității, ce poate fi găsită și ca supliment alimentar în farmacii) a scăzut aproape în totalitate.

O meta-analiză relativ recentă a peste 300 de studii de specialitate a concluzionat că anxietatea și depresia pe o perioadă îndelungată, de la câteva săptămâni la un an, reduc în mod considerabil imunitatea sub toate aspectele sale. Impactul este cel mai puternic simțit de oamenii bolnavi sau în vârstă, cărora chiar și o depresie ușoară le poate suprima în totalitate sistemul imunitar pentru o perioadă îndelungată. La pacienții de Alzheimer, de 70 de ani, un răspuns imunitar scăzut a continuat să fie observat după mai bine de un an de la încheierea episodului depresiv.

Ca important factor depresiv, singurătatea, sau un cerc social restrâns, are de asemenea o influența nefastă asupra sistemului imunitar. Într-un studiu efectuat la mijlocul anilor 2000 pe studenți americani, s-a observat că izolarea socială a indivizilor duce la creșterea secreției de cortisol, un hormon asociat stresului. Teste ulterioare ale răspunsului imunitar al acestora au validat așteptările oamenilor de știință: “singuraticii” aveau o capacitate mult mai slabă de a respinge infecțiile (și celulele canceroase).

Afectați de o problemă fizică severă, avem tendința să neglijăm în totalitate sănătatea psihică și să ne concentrăm doar pe organul sau organele direct afectate. În cazul cancerului, componenta psihologică poate avea un impact mai puternic decât ne-am aștepta în mod intuitiv. De aceea este important să abordăm această boală dintr-o perspectivă holistică, și să nu ne sfiim să cerem ajutorul psihiatrului sau psihologului atunci când simțim nevoia.

Lasă un comentariu...

*