Care este scopul celor două evenimente: Ziua de luptă împotriva cancerului și Ziua de luptă împotriva cancerului la sân?

În fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer — IARC) acordă sprijin Uniunii pentru Controlul Internațional al Cancerului (Union for International Cancer Control — UICC) pentru a organiza și promova toate acțiunile menite să diminueze povara globală a cancerului.

Ziua-de-lupta-impotriva-cancerului

Potrivit OMS, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc.

În fiecare an, peste douăsprezece milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer. În întreaga lume, aproximativ 7,6 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului. Dintre aceștia, patru milioane au vârsta cuprinsă între 30-69 de ani. De asemenea, 1,5 milioane de persoane care suferă de această boală ar putea fi salvate, dacă ar fi luate măsuri pentru a atinge obiectivul OMS ”25 by 25”, adică reducerea deceselor premature prin boli netransmisibile cu 25% până în anul 2025.

Conform Cartei de la Paris, adoptată 4 februarie 2000, Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului este o componentă a campaniei mondiale de luptă cu această maladie.

Acest document arată necesitatea unei alianțe între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media în lupta împotriva cancerului.

Organizația Mondiala a Sănătății recomandă următoarele abordări:

  • prevenţia primară, care înseamnă intervenții în scopul reducerii sau eliminării expunerii la factorii de risc: carcinogeni din mediu, stilul de viaţă, nutriţie, activitate fizică;
  • depistarea precoce şi prevenţia secundară, prin campanii de informare și programe de screening, care au drept rezultat depistarea afecțiunilor în stadii incipiente, precanceroase.

În 2014, 30.100 de bărbați și 20.200 de femei au murit de cancer în România. Numărul persoanelor bolnave de cancer depășește 100.000, țara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin. Aceasta reprezintă cea de-a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul la sân și prima cauză de mortalitate la femeile tinere, între 25 și 44 de ani.

Mortalitatea este ridicată în România din cauza depistării târzii a maladiei. Românii nu fac controale regulate și amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care nu mai pot suporta simptomele.

În anul 2015 au fost adoptate două propuneri legislative, prin care 1 octombrie a fost declarată Ziua de luptă împotriva cancerului de sân, iar 4 februarie Ziua luptei împotriva cancerului.

Se pot organiza manifestări și acțiuni publice dedicate acestor zile, iar unitățile sanitare pot efectua screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de sân, precum și să îndrume pacientele cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate.

În fiecare an, la 1 octombrie se aprind lumini roz care îmbracă cele mai reprezentative clădiri sau monumente din toată lumea.

Din anul 2001, Fundaţia Renaşterea a inclus şi România pe lista celor care produc acest tip de eveniment.

Iluminarea reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor, organizaţii neguvernamentale, oameni de afaceri și personalităţi publice şi oferă de fiecare dată un adevărat spectacol. Iluminarea este transmisă în direct, în programe de știri, purtând mesajul „În octombrie poarta roz, simbolul speranţei”.

Atât ziua de 1 octombrie, cât și ziua de 4 februarie sunt oportunități pentru a informa și conștientiza populația în legătură cu semnele precoce ale bolii, pentru o pregătire oncologică corespunzătoare a medicului de familie și a specialiștilor, dar și pentru acțiuni de screening pentru anumite localizări neoplazice și categorii de pacienți.

Lasă un comentariu...

*